Constanta veche

Dupa Războiul de Independenţă al României dintre anii 1877-1878, Constanta a revenit la tara mama si a devenit o atractie turistica pentru burghezia acelor vremuri. Prin aceasta a început dezvoltarea urbanistica a Constantei si a Dobrogei în general. Totodata au fost luate masuri de românizare a provinciei, locuita la acea vreme în maj
oritate de turci si de tatari. Dupa construirea Podului de la Cernavoda între 1890-1895, de catre Anghel Saligny, s-au pus bazele Serviciul Maritm Român si s-au deschis linii maritime catre Istanbul. Portul se dezvolta între 1895-1909, Serviciul Maritim Român având linii catre Constantinopol, Pireu, sau chiar Rotterdam. Dupa perioada nefasta a Primului Razboi Mondial, Constanta prin portul sau devine cea mai mare concentrare de forta de munca, 70% din traficul maritim tranzitând portul.

În 1910 populatia era de 12.725, din care doar jumatate erau români, în oras traind în continuare importante comunitati de turci, armeni, evrei, bulgari si greci. La ultimul recensamânt, în Constanta locuiau peste 300.000 de persoane, majoritatea fiind români. Minoritati importante sunt turcii, tatarii, armânii, armenii si grecii.

In perioada interbelica Constanta era o destinatie turistica la moda pentru burghezia din acele vremuri iar stilul arhitectonic a devenit foarte variat, astfel ca ulitele s-au transformat in strazi pavate cu cladiri impunatoare.